suntem prinsi intre sondari profunde ale sufletului nostru comun
si flegme arogante pe obraz
intre minciuni parfumate si adevaruri care put
suntem inghesuiti
intre stiri despre conducatori analfabeti
si cautarile sclavilor de geniu
ne punem masti peste masti peste masti
intr-o incercare inutila de a-i pacali pe pacalici
si de a-i dresa pe dresori
ne masuram demnitatea
cu rigla cu care ne-o luam peste degete
de la dictatoarea aia de diriginta
cu galeata cu care ne sunt turnate laturi in cap
zi de zi
ora de ora
prinsi intre pantoful Armani si tenesii Converse
suprinsi de naivitatea cu care credem
si violenta cu care negam
intre da si nu
prefer indoiala
intre soapta si urlet
tacerea
pana cand vor vedea ca nu mai ascultam
ca nu ne mai pasa
ca am plecat
atunci
intre putere si neputinta
nu va mai sta nimic.
Am ramas absolut sfără grai “prinsi intre pantoful Armani si tenesii Converse”. Cat de tare daca inseamna ceea ce cred eu ca inseamna. Imi pare foarte foarte rau sa spun ca urechiile mele nu vor mai auzi, nasul meu nu va mai mirosi si ochii mei nu se vor mai uita inapoi. Desi inca mai sper in “ceva” de auzit, mirosit si vazut… si nu pot sa zic ca nu am incercat sa cred ca am doar vedenii mirosenii si auzenii… doar cosmaruri sinestezice