ultimul album valoros al trupei MOONSPELL (pentru mine, evident). e foarte interesant de urmarit evolutia acestei trupe de-a lungul anilor (nu o sa iau in calcul primele EP-uri si MCD-ul din 1994). Wolfheart (1995) a fost pe placul a milioane de oameni, iar Irreligious (1996) a continuat lucrurile pe aceeasi traiectorie, aducand in acelasi timp elemente noi in piese. Sin(Pecado)(1998) a fost un experiment reusit, dar totusi au existat multi care au strambat din nas la anumite piese de pe acest album (EuroticA fiind un exemplu foarte bun in acest sens). The Butterfly Effect (1999) este considerat cel mai experimental album al trupei, insa mie mi se pare si cel mai reusit. Darkness And Hope (2001) a readus lucrurile pe un fagas mai normal si a prefigurat oarecum urmatorul album, si anume The Antidote (2003). Urmatoarele 2 albume (Memorial -2006 si Night Eternal – 2008) sunt “back to the roots”, chestie pe care sincer nu am putut sa o apreciez, poate si din cauza ca directia pe cale o luase trupa la data aparitiei albumului de fata era promitatoare.

Revenind la The Antidote, ce pot spune despre el e ca e un album foarte solid, cu texte fantastice. Piesele se leaga foarte bine intre ele si exista o cursivitate naturala, tracklistul fiind foarte bine ales/potrivit. Piese care mi-au atras atentia chiar de la prima ascultare :  In And Above Men, Capricorn At Her Feet, Southern Deathstyle, As We Eternally Sleep On It, Everything Invaded (care a si fost aleasa pentru a reprezenta albumul sub forma unui clip). Single-ul Everything Invaded are un bonus track, (The) Darkening, o piesa foarte buna, care imi pare ramasa nepublicata de la sesiunile anteriorului album, Darkness And Hope. sunt foarte bucuros ca am avut ocazia sa aud multe din piesele de pe albumul asta in cadrul concertului MOONSPELL de la Timisoara, in 2005.

Ce pot recomanda cu cea mai mare caldura este colectia de povestiri scrise de José Luís Peixoto in colaborare cu Fernando Ribeiro. respectivele povestiri sunt reunite sub forma unui volum in format electronic numit O Antídoto; sunt 11 povestiri care au aceleasi titluri ca si cele 11 piese de pe album si le gasiti, traduse in engleza, ca sectiune multimedia pe CD-ul The Antidote. sunt niste nuvele incredibil de frumoase; de altfel, intreaga sectiune multimedia de pe acest album are un farmec aparte. cautati-l si o sa vedeti despre ce e vorba.

a doua zi, cu forte proaspete, am pornit prin Budapesta. in cautare de magazine de muzica, normal. am avut noroc sa prindem deschis un magazin mic de tot, insa foarte bine aprovizionat. banuiesc ca destul de multa lume care a fost prin Budapesta si a cautat muzica stie de magazinul CD Pince. odata intrati acolo, i-am tinut peste program pe proprietarii magazinului, cu rezultate destul de satisfacatoare. am gasit niste cd-uri faine de tot, si cum cu o zi inainte fusese ziua de nastere a lui Ion, ne-am hotarat sa ii facem cadou un LP cu “The Grudge“/MORTIIS.  Mihnea Mic a fost tare fericit pentru ca a gasit, in sfarsit, o caciula cu QUEENS OF THE STONE AGE. yeah, we’re such nerds, I know. you haven’t seen anything yet .

profitand de vremea buna, ne-am tot plimbat prin centrul orasului, am si oprit la un moment dat pe malul Dunarii, vis-a-vis de cladirea Parlamentului, am mai facut niste poze, etc. anything to kill some time. e ciudat cum, pana in ziua aia, nu realizasem ca in cateva ore urma sa vedem ISIS live. poate ca stiti despre ce tip de sentiment vorbesc. de fapt sigur stiti.

pe la 5 jumate ne-am pornit inspre Diesel Klub, pe ideea ca “doors open at 6 PM” (asa era anuntat pe site). poate ca am mers acolo asa devreme pentru ca nu mai aveam rabdare, vroiam sa stim ca suntem acolo. am gasit clubul un pic mai greu; ne-am mai intalnit pe drum cu cativa rataciti care mergeau si ei in aceeasi directie. ne-a mirat absenta afiselor si faptul ca usa era inchisa. la parterul cladirii era un fel de club de sah si alte jocuri de expandare a memoriei.

pana la urma am intrat in club pe la ora 6 jumatate. am mers DIRECT la standul de merchandise, pe principiul ca mai bine cumparam ce e de cumparat inainte de concert, pentru ca dupa aia fie nu mai gasim nimic, fie o sa se imbulzeasca lumea. am gasit cd-uri, LP-uri si cam tot ce poti gasi la un stand profi de merch. fericire maxima pentru “Wavering Radiant” pe 2LP, vinil galben. fantastic. plus cd-uri pentru Andrei si Ion si tricouri pentru Ion, So, Andrei si Mihnea Mic. eu am zis pas. got my LP and that made me happy.as fi vrut sa mai aiba si “Panopticon“-ul pe LP, insa tipul de la merch mi-a zis ca e sold out, din cauza ca sunt de 1 luna in turneu. dang it!

cum stateam noi asa pe acolo, la un moment dat observ ca vine spre noi un tip. mie imi pica fata instant, ii fac semn lui Andrei si ii zic : “nu pot sa cred! e Aaron Turner!”.  the man himself!

ce mai pot sa zic dupa ce l-am intalnit pe Aaron? l-am intrebat, atat eu, cat si Andrei, ce or sa cante, cat or sa cante, daca pot sa ne semneze albumele dupa concert, etc.  all in good time.

sala de concerte de la Diesel Klub e oarecum atipica. adica e mai mult lata decat lunga. in rest, same old : pe doua niveluri, scena inalta, etc. am stat, pe tot parcursul concertului, lipit de scena. ascultasem, in prealabil, trupa din deschidere, TRANSITIONAL, si stiam cam ce canta. Producatorul ultimului lor album este Justin Broadrick, cunoscut pentru munca lui la GODFLESH si JESU, asa ca TRANSITIONAL nu puteau sa sune altfel decat bine. ascultati “Stomach Of The Sun” si o sa vedeti despre ce e vorba. 2 oameni, chitara, bass, un laptop si niste piese cu un sound foarte adanc. la un tempo de parca totul s-ar intampla in slow motion. grozav. shivers down the spine are guaranteed.

TRANSITIONAL au cantat circa 40-45 de minute. dupa un change-over nu foarte lung, au intrat pe scena cei de la ISIS. nu prea pot sa va explic ce emotii am avut pana a inceput concertul. stateam asa de aproape de Aaron, incat as fi putut sa ii dezleg sireturile de la pantofi. insa nu am facut-o, normal. vorbeam cu Sorin si faceam presupuneri care va fi prima piesa din concert. eu am zis “Hall Of The Dead” (Wavering Radiant, 2009), el nu mai tin minte ce a zis, pentru ca am auzit inceputul de la “Hall Of The Dead“.

a fost unul din cele mai intense concerte la care am fost vreodata. a trecut o saptamana de atunci si credeam ca, odata cu trecerea timpului, imi va fi mai usor sa vorbesc despre ce am auzit si vazut acolo. se pare ca m-am inselat. ce pot spune e ca setlistul a fost destul de lung, cam 1 h 30′, cu piese de pe “Wavering Radiant” (Hall Of The Dead, Ghost Key, Hand Of The Host, 20 Minutes/40 Years si Threshold of Transformation, adica aproape tot albumul), “In The Absence Of Truth” (Holy Tears), “Panopticon” (Wills Dissolve) , nu in ordinea asta, bineinteles. posibil sa fi uitat ceva. a fost si un bis, Celestial (The Tower) (de pe “Celestial”). totul a sunat monstruos. de bine. nu am cuvinte sa descriu toata incarcatura emotionala transmisa de astia 5 oameni, asa ca o sa atasez niste poze. lame, I know.

it was over before we knew it. sala s-a golit, treptat, insa noi am ramas langa scena. pentru autografe si alte chestii. dupa vreo 10 minute, Jeff, bassistul ISIS, a reaparut pe scena si a inceput sa isi stranga echipamentul. el a fost primul de la care am luat autografe; apoi a aparut Aaron Harris, tobarul. eram asa de zapacit si de depasit de situatie incat am uitat sa il intreb ce vroiam sa il intreb inca de cand ne indreptam spre Ungaria. omul a fost super de treaba, a stat pana toata lumea a luat autografe, apoi s-a dus la setul de tobe. a revenit cu o mana de betze si cu 2 drum heads. got my share: 1 drum head EVANS si un bat VATER. the joy! Aaron Turner a fost urmatorul de la care am luat autografe. Andrei, spre deosebire de mine, nu a uitat ce vroia sa il intrebe pe Aaron (era ceva apropo de chitarile folosite de ei acum, care, apropo, suna fantastic). Mike Gallagher a fost cel mai glumet dinte toti. singurul de la care nu am putut lua autograf a fost Bryant, care avea o groaza de chestii de strans de pe scena si oricum nu am mai avut permisiunea da a mai ramane in sala, tour managerul venind la noi si rugandu-ne sa parasim sala.

am plecat inspre oras si cam asta a fost. poate ca o sa sune cam pompos, insa ce am mai facut in seara aia a fost irelevant (pentru mine, cel putin). eram prea fericit sa imi mai pese de altceva. tocmai vazusem ISIS live.