realizand ca am fi putut sa ne pierdem tot timpul pe care il aveam la dispozitie minunandu-ne de cum arata scena, ne-am intors sa ne apucam de treaba. in spatele scenei era un cort cu scule pentru backline, provided by The Backline Shop (thank you Adi & Katala). ce vedeti in poza de mai sus e kitul pe care l-am folosit pentru acest concert, un LUDWIG foarte misto pe care am avut timp sa il bibilesc si sa il setez to my liking (asta doar datorita faptului ca cei din echipa Rammstein s-au lungit putin cu probele). intre timp, restul trupei facea pregatiri pe partea de chitari.

dupa ce am considerat ca suntem pregatiti, am zis sa mai dam o tura sa vedem ce se mai intampla pe scena. in partea dreapta a scenei se pregateau deja backline-urile pentru Stone Sour si Alice In Chains, asa ca am zis sa fac niste poze, pentru ca nu se stie cand o sa mai am asemenea ocazie.

intre timp, backline-ul nostru era montat pe scena, impreuna cu cel pregatit pentru Anathema. in momentul ala mi-am dat cat de MARE e scena aia, daca pe ea era deja montat setul Rammstein, acoperit de niste perdele imense,  setul Alice In Chains, setul pentru Stone Sour, plus Anathema si noi (cand zic set, nu ma refer la setul de tobe, ci la sculele pentru intreaga trupa).

pana la 3 jumatate, cand am inceput concertul se stransese destul de multa lume, atat la Golden Circle, cat si la Normal Circle. la 3 jumate fix, Mihnea Mic a intrat pe scena si, ca un mic omagiu adus celor  de la Mastodon, care nu au putut fi prezenti la Sonisphere, a inceput concertul Luna Amara cu primele acorduri din piesa Oblivion (off the “Crack The Skye” album). a fost un concert foarte bun, zic eu; am dat 110% din tot ce am avut. m-a suparat faptul ca Mihnea Mic a avut ghinionul cu statia aia de chitara (fara sa fie vina lui, normal!), insa zic ca pana la urma s-a descurcat onorabil, si, mai mult de atat, concertul in sine ca performance nu a avut de suferit din cauza asta. am avut 45 de minute la dispozitie pe care le-am exploatat la maxim; playlist de 8 piese : Gri, Somn, In Cercuri, Oras, Dizident, Bathtub Glory, Happiness si Loc Lipsa.

a fost unul din cele mai misto concerte (daca nu cumva cel mai misto) pe care le-am sustinut vreodata. ca importanta, clar a fost cel mai de impact si tin sa va multumesc si eu (la fel cum au facut-o Sorin, Nick si cei doi Mihni) pentru ca ati fost alaturi de noi in toti anii astia. dupa concert am mers direct la dressing rooms; personal nu m-am dat in vant niciodata dupa Anathema, plus ca simteam nevoia sa stau jos si sa recapitulez putin concertul. la fel ca in ziua 2 , am avut ocazia sa intalnesc majoritatea artistilor care urmau sa cante in ziua 3 (cu niste mici exceptii).

concertul STONE SOUR m-a surprins intr-un mod tare placut, mai ales ca domnul Corey Taylor era “1000% ready for the show”, cum mi-a si marturisit inainte de concert. omul era foarte incantat de cum a decurs aparitia lor la Sonisphere Istanbul si era “completely psyched about being here, man!“. setlistul lor a fost mult mai dinamic decat ma asteptam si cred ca majoritatea celor care au fost prezenti acolo au percutat la piesele STONE SOUR.

despre concertul ALICE IN CHAINS nu prea stiu ce sa zic. a fost absolut incredibil sa aud atatea piese misto intr-un setlist; au fost piese de pe Facelift, Dirt, Tripod si Black Gives Way to Blue, foarte echilibrat dispuse.

daca pe langa Them Bones, Rain When I Die, Check My Brain, Acid Bubble, Rooster, Would? sau Man In A Box ar mai fi cantat si Bleed The Freak sau Love Hate Love, cred ca ar fi fost prea mult. asa, a fost la marele fix. Jerry Cantrell e pionul principal in AIC, desi si ceilalti membri sunt esentiali pentru ca trupa sa sune cum suna. ce mi-a placut foarte mult a fost faptul ca DuVall nu incearca sub nicio forma sa il imite pe Layne; he’s just being himself, secondat de vocea lui Cantrell, care e cu trademark, daca ma intelegeti ce vreau sa zic. pe de alta parte, trupa asta are una din cele mai bune sectii ritmice din cate am vazut/auzit. Mike Inez e un basist extrem de acolo, cu mult groove, iar Sean Kinney e unul din cei mai dementi tobari pe care mi-a fost dat sa ii vad vreodata live. omul functioneaza dupa niste dinamici ritmice schizoide (dupa parerea mea) si totusi intreaga trupa se tine dupa el la un mod absolut incredibil. hot dayum!

ce a urmat dupa AIC mi-a depasit orice asteptari. showul RAMMSTEIN e o combinatie de audio-vizual extrem de reusita. cred ca toata treaba functioneaza dupa un scenariu foarte riguros, altfel nu prea imi explic ce s-a intamplat acolo. setlistul a fost absolut bestial; accentul a fost pus pe LIFAD, ultimul album, dar au fost si piese de pe restul albumelor (Keine Lust, Feuer Frei, Du Riechst So Gut, Benzin, Links 2 3 4, Du Hast, Sonne si Ich Will). mi-ar fi placut sa aud Engel, Sehnsucht, Mein Teil sau Rosenrot insa nu pentru ca albumele vechi imi plac mai mult decat ultimele realizari RAMMSTEIN, ci doar pentru ca astea 2 piese suna foarte bine live.

cuvintele sunt cam de prisos in ceea ce priveste showul RAMMSTEIN, asa ca o sa mai postez niste poze si cam asta este.  multumiri celor de la D&D Entertainment si celor de la Tuborg. a fost o onoare sa participam la acest festival.

dupa 2 albume de studio care personal nu mi s-au parut extraordinare (”Rosenrot” parca e totusi mai bun decat “Reise, Reise“), exact intrebarea asta mi-am pus-o vizavi de urmatorul album RAMMSTEIN : incotro mai poate merge trupa asta ?

ei bine, din octombrie, de cand “Liebe ist für alle da” a aparut pe piata, l-am ascultat de foarte multe ori si pot zice cu mana pe inima ca e cel mai bun album RAMMSTEIN. pentru mine, evident. de-a lungul timpului le-am ascultat toate albumele; fiecare e bun in felul lui si fiecare e bun pentru respectiva perioada in care a fost lansat. insa ceva imi spune ca ultimul album e mai mult de atat. adica eu unul nu am gasit piese de umplutura pe albumul asta.

“Liebe ist für alle da” contine acelasi numar “magic” de piese regasite pe toate albumele RAMMSTEIN, si anume 11, iar tracklistul are un flow fantastic. de productia albumului nu mai zic nimic, decat poate ca e perfecta. altceva n-am de zis. piese preferate : aproape toate, chiar nu as sti pe care sa o aleg. poate “Ich tu dir weh” si “Wiener Blut”… ma mai gandesc…

albumul beneficiaza de un artwork absolut uluitor. conceptul intregului album (din punct de vedere muzical) se potriveste ca o manusa cu ce a reusit sa creeze fotograful cu care au lucrat, si anume Eugenio Recuenco , al carui portofoliu il puteti vedea aici. diferenta intre varianta CD si LP este ca LP-ul are un booklet de dimensiuni mari de tot (30 de cm), chestie care face deliciul oricarui pasionat de artworkuri de album.

ce mai pot spune despre albumul asta? ascultati-l, daca nu ati facut asta deja sau reascultati-l, pentru ca merita.

PS: imi cer scuze pentru calitatea unora din pozele prezentate mai sus. de vina sunt dimensiunile bookletului si  my technical shortcomings. oricum, le puteti vedea la calitate buna pe site-ul lui Eugenio Recuenco.

“Liebe ist für alle da…auch für mich“. multumesc pentru discul asta, Alexa. si multumesc pentru varianta lui pe CD, Mihnea Mic.